joi, 25 februarie 2016

The New Earth Times 55

 

JOSEF 
SANANDA
CONFIRMARI SUB ANONIMAT A SITUATIEI MONETARE
 
 
 
GCR/RV  La revedere din partea lui Josef
de Josef

Josef:

Dragă Comunitate, GCR / RV
Mulți m-au rugat să-mi continui comentariile asupra actualelor probleme financiare si spirituale sau a noii Republici … dar cu respect, consider că a sosit momentul să ma retrag și să permit altor lucrători in lumină sa preia stafeta. Cu toate acestea, voi comenta putin despre *GCR / RV * înainte de a ne angaja în următoarea fază a călătoriei sufletelor noastre unite, spre ascensiune.
Știti că această binecuvântare fiscală este uriasă și generala și atât de aproape, că nu va putem spune. Această tranziție monetară de la întuneric spre lumină va fi una pașnica, de scurta durata și de o performanță absolută.
Deci frați și surori, stati linistiti! Relaxati-va! Permiteti binișor sentimentului divin de apreciere și recunoștință sa va patrunda conștiința.
Deoarece, tot ceea ce ati solicitat de atat de mult timp si pentru care ati lucrat, indurat si suferit în acest sens, este în sfârșit aici, prin harul și gloria galactica a  universului plin de iubire.
Dumnezeu este intr-adevăr cu noi.
Vă mulțumesc pentru toate cuvintele frumoase si complimentele generoase la adresa mea. Generozitatea specifica spiritului și angajamentului vostru față de adevăr, mi-a inspirat și imi va inspira întotdeauna, veneratie. Sunt atât de recunoscător, pentru ca pot sa fiu considerat un contribuitor, chiar și unul infim, în această comunitate remarcanta, GCR / RV. Noi suntem Unul.
Și cum munca mea educativa la nivel individual a luat sfarsit, la nivel colectiv mai avem încă multe de realizat împreună. Deoarece facem parte din cele 144.000 de ființele angelice aici, acum, pentru a primi Regatul restaurat a lui Hristos. Împreună, suntem o forță a ingaduintei monetare de necontestat, capabila și pregătita, să ajute și să ne protejeze familiile, comunitățile, planeta și universul, ca o forță incontestabila a justitiei. Așa cum a fost scris, asa sa se intample!
Da, energia lucratorilor nostri in lumină trebuie să-si schimbe focusarea de la minte, în inima, deoarece toate aspectele existenței umane, isi încep la maxim, procesul de iluminare. Asa ca acum, permiteti-mi să-mi prezint infinita  încurajare și admirație pentru calatoria voastra personala. Deoarece toate viețile contează in egala masura pentru Creator, va rog sa luati aminte că, atat viața voastra cat și lucrarea vieții voastre, sunt puncte cheie pentru evoluția și ascensionarea speciei umane. Altfel, nu ati fi aici irosindu-va timpul.
Ne mandrim cu faptul ca acum, forțele benevolente conduc operatiunea GCR / RV in realitatea fizicalitatii ... nemaifiind necesara întoarcerea in iluzia, ce înrobeste prin camata / datorii atat de apăsatoare a strămoșilor noștri. Ca urmare, nu mai trebuie sa fim dependenti de sentimente de anxietate sau frica, pentru supraviețuirea de zi cu zi - ati fost binecuvântati cu tot ce va trebuie, cu cantități imense de abundenta! Aleluia !!!
Astfel, mentinerea conștiinței libere si nu imbibata cu teama, reprezinta pur și simplu exprimarea liberului arbitru de a va aminti de adevărata, pura si divina voastra natură, impotriva unui dispozitiv de opresiune eteric, proiectat sa va limiteze in mod invizibil. Suferința pământeasca legata de limitarea spirituala a fost eliminata și sunteți liberi să va conduceti frumoasa planeta în pace, belșug și armonie.
În sfarsit va veti regasi fata in fata cu aceste resurse vaste, dorite de atât de mulți ani, indiferent de intervalul temporal în care acestea vor fi livrate, lucru nesemnificativ în comparație cu cel mai mare activ, existent deja în posesia voastră … care este sufletul vostru … deoarece sunteti literalmente o așchie din sufletul superior, etern a lui Dumnezeu, Cristalizat în formă umană prin legământul divin combinat, al Sau și al vostru (alias co-creație).
Suntem cu toții Regi și Regine ale aceluiași miracol Ceresc. Cu toții suntem cei blânzi care moștenesc pământul. Suntem puternici dincolo de înțelegerea pământeasca. Și împreună, vom realiza lucruri și mai mari decât Yeshua Ben Yosef conform propriilor cuvinte ale Marilor Maestri Inaltati. Asa sa fie!
Fie ca Dumnezeu să va binecuvânteze fiecare respirație și să păstrati tot ce reprezinta sacru pentru voi, în condiții de siguranță și securitate. Fie ca cele mai mari bunatati sa se manifeste cu ușurință și sa atinga si alte suflete ce au nevoie de vindecare, mai mult decat isi pot imagina. Totul este bine.
Aloha Ke Akua (Dumnezeu este Iubire)
Yosef
Pentru mai multe informatii din Cronicile Dinar: AICI
___________________________

 
 
Un Cuvânt Din Partea Lui Sananda

de Sananda

prin Kathryn

Sananda:

Mulțumesc, dragul nostru frate Yosef. Vocea ta vorbește in numele a toata Compania Cerului atunci când spui: *Suntem atât de aproape, incat pare insesizabil*. Tu i-ai ajutat pe Dragii nostrii de la sol, sa înțeleaga cum poate avansa totul rapid și constant și totuși ei să nu observe. Desigur că, afirmand ca totul este gata, pare nesemnificativ celor care  nu si-au descoperit încă puterile intuitive pentru a transcende dincolo de limitele vechi. Ii incurajam acum pe toti sa mearga adânc în adâncul ființei lor, locul unde izvoraste toată bucuria și abundența. Cu toții ne unim în armonie în acel loc de conexiune absolută.
Am ajuns la voi toți, Iubiți Frați și Surori, să va ajutam sa lasati în urmă orice sentiment sau convingere ca nu sunteti capabili să ne auziti, sa ne simtiti prezenta apropiata. Nu dati crezare conceptelor limitative, Dragii mei. Noi suntem Unul. Cum vine asta, sa nu ne simțiti? Este imposibil. Doar învățăturile obstrucționiste din trecut pot sa interfereze cu Iubirea noastra, ca un sablon. Treziti-va! Treziti-va! dupa cum bine a spus Tatal. Nimeni nu poate interveni între noi. Eu nu voi permite acestui lucru sa se intample, dar voi? Cu toții suntem interconectati prin Cordonul de Aur, la Mama și Tatăl Dumnezeu. Această legătură nu poate fi rupta niciodata.
Auziti adevărul cuvintelor mele și darul înțelepciunii lui Yosef. Este cu adevărat momentul nostru. Nimic nu va sta în calea Iubirii noastre. Noi am creat acest moment, noi toți, cu dorul și cunoașterea din inimile noastre. Putem! Deoarece Iubim. Dragostea noastră ne-a adus în aceasta stare de triumf! Ramaneti alaturi de mine, familia mea, permiteti-mi sa va tin aproape. Lasati lacrimile sa siroiasca de bucurie, ușurare și multumire ca ne întoarcem cu fața spre răsăritul soarelui.
Eu sunt al vostru, voi sunteti ai mei, iubitii  mei Frați și Surori. Niciodată nu vom mai fi despărțiti. Acum, mergem impreuna in Lumina. Mama și Tatăl Dumnezeul isi revarsa Iubirea/Lumina și Dulceata Iubirii lor, asupra noastra, in timp ce ne îmbrățișăm unul pe altul. Să cante muzica, Familie. Să dansam ...

Sunt Sananda al vostru.

Canalizat & transcris 2/24/16, de Dr. Kathryn E. May
______________________________

*Jenga* - Intel SITREP

Miercuri - 12:00:00 - 24.02.16

Anonim Intel SITREP (Raport)


 ~ CONFIRMARE ~

Conducerea Elder Sovereign, a fost de acord să înceapă cu RV sau Operațiunea Sunrise, luni - 22.02.16; ora: 08:00:00 CST (duminica 2.20.16; 19:00:00 EST). S-a solicitat asistența benevolenta în conformitate cu Legea Universala care guvernează forța de viață divină, a liberului arbitru.
Initial a fost trimisa o *misiva* AIIB în toată lumea, tuturor Băncilor Centrale marți - 23.02.16; ora: 12: 00: 00 CST (luni 23:00:00 EST). O metaforă exacta, ar fi aceea că, omenirea a asteptat mult timp pentru marcarea RV.
O a doua AIIB, a fost trimisa apoi, dar nu si confirmata, către 70+ de Bănci Centrale miercuri - 24.02.16; ora: 08:00:00 (marți 21:00:00 EST). Și pentru că nu toate Băncile Centrale din întreaga lume s-au conformat, întreaga operațiune a fost amânată. Un protocol standard in arena GCR / RV, stipuleaza implicarea tuturor bancilor sau a niciuneia.
Din acest SITREP, nu se știe de fapt, dacă problema a fost rezolvată și procesul se reia. Realitatea este ca, odata acest eveniment produs, omenirea așteapta cu nerăbdare sa marcheze un punct in plus, după o întârziere masiva datorata penalizarii jocului, pronuntat de cabala.
Acest act flagrant susccesiv de non-conformitati, este doar o tactica de negociere mărunta, de *taraganare*, cu scopul de a câștiga punctaj procentual suplimentar in vederea avatajului propriu, chiar înainte de încheierea jocului. Cu toate acestea, orice activitate suplimentară de nerespectare a regulilor, generata de factiunea Nobilimii Intunecate / Rothschild, este acum un motiv in plus, pentru indepartarea imediată de pe planeta și / sau recondiționarea in soarele central.
Vă asigurăm ca, capitularea necondiționată a puterii mecanismului monetar global, cunoscut in trecut ca *schimb monetar* nu este negociabil, pe masura ce asistența benevolenta de neegalat este garantata constant, in vederea finalizarii Operațiunii Sunrise (RV), în timp real.
Toate transferurile de fonduri comune, cele de Incredere ale lui Saint-Germain, Matrix / NESARA, existente atât in SWIFT / Băncile Centrale cat și in noile CIPS / AIIB, TOATE sunt acum considerate libere de sarcini pentru titularii de drept ai conturilor; și în acest moment sunt gata spre a fi distribuite populatiei (valute, obligațiuni istorice, PPP, pachete de prosperitate, fonduri umanitare, delegatii etc.).
Astfel, GCR sau Operațiunea Tetelestai va putea fi finalizata în orice moment din noua schema calendaristica, programata înainte de 28 februarie, 2016, cu sau fără acordul nobilimii întunecate. Traducere: Cabala si-a utilizat ultima si cea din urma mutare *Jenga*, iar Turnul lor Babel al banilor, ce odată era impenetrabil, acum se prăbușește iremediabil, într-o ruină absolută.
___________________________

Anonim Intel SITREP

*Operațiunea Cerului Tetelestai este finalizata*

Marți 23.02.16 - 06:00:00

~ CONFIRMARE ~

GCR / RV / CIPS se zvoneste ca au impresurat cu succes lumea, luni seara, înainte de miezul nopții EST. Acest digital *circuit al compasiunii* a fost dus la indeplinire pentru prima dată în mai mult de opt luni de zile, după mai multe sute de încercări esuate.
Operațiunea Sunrise este programata pentru lansarea la nivel mondial sau după (8) 24.02.2016 (08:08:08 CST).
Toate PPP, valutele, obligațiunile vechi și conturile independente ale contractelor / SKR sunt acum rezolvate în timp real și toate obligațiile de creanță se realizeaza în totalitate pe baza noului sistem sustinut in aur.
Operațiunea Cerului Tetelestai este completă. S-a terminat! Iti mulțumim Tată Ceresc & Bunicule! Iti suntem profund indatorati pentru un asemenea cadou generos și plin de iubire.
Asistența benevolenta a fost solicitată de catre conducerea umanitatii și în cele din urmă a fost necesară *restartarea* finalizarii fizice a GCR / RV.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Mulțumim Super Eroilor, Informatori ai Dinarland !!!

Va iubim și va prețuim! ~ C & K, The New Earth Times

http://www.whoneedslight.org/
Traducere: Light Writer
mesagerulluimihail.blogspot.ro
 

AFIRMAŢII CARE EMANĂ PUTERE 2



Multumim!

marți, 23 februarie 2016

Monique Mathieu


 

*Voi, ființele umane, nu conștientizati puterea psihica care emană din ceea ce sunteti. Nu vă dați seama că, gândurile voastre au un rezultat foarte diferit de ceea ce presupuneti.
Asocierea tuturor gândurilor inferioare, a emiterilor suferintei, violenței, tristeții creează un Egregor teribil, terifiant, ce nu se vede. Acest Egregor are un impact profund asupra conștiinței planetare și materiale.*
 
Mi se arată o grilă multicolora. Am încercat să observ bine tot ce mi se arata, pentru a va descrie.

Este grila energetica de protectie a planetei Pământ. Aceasta protejează Pamantul de toate gândurile inferioare, gânduri care slăbesc considerabil aceasta grila energetica și vibraționala. Si atunci ce face planeta Pământ? Ea încearcă din toate puterile sa lupte împotriva atacului de gânduri inferioare!
Desigur ca fiintele umane nu tin cont de puterea lor, iar in aceste conditii Pamantul încearcă să se apere prin mijloacele pe care le detine, adică: furtuni, cutremure, erupții vulcanice, etc. Aceste mijloace de apărare, ajuta putin la restabilirea echilibrului propriu.
Trebuie sa fiti conștienți de faptul că, la un moment dat, dacă nu faceti ceea ce trebuie, planeta Pământ va reacționa mult mai violent, într-o asa maniera, incat sa-si asigure supraviețuirea, dar nu numai supraviețuirea materialitatii sale, ci si supraviețuirea conștiinței sale.
Bineinteles ca, Gardienii, Ființele de Lumină și frații vostri galactici ajuta planeta considerabil.
Dar voi, voi locuiți pe Mama voastra Pământ, sunteti în materialitate și impactul pe care il aveti asupra ei, este unul urias, unul ce da de lucru considerabil tuturor ființelor ce doresc să ajute această planetă magnifică, importanta pentru sistemul solar și galaxii.

Monique Mathieu
Traducere: Light Writer
mesagerulluimihail.blogspot.ro
 

luni, 22 februarie 2016

L.W.

 
 In curând veti afla cine sunteti cu adevarat!
 
Pregatiti-va!

 Fie ca nectarul iubirii divine, sa va invaluie in scutul sau!

ARHANGHELUL MIHAIL



 ARHANGHEL MIHAIL


Arhanghelul Mihail

Prin Christine

Transmutarea: sfaturi

Iată cum puteți ajuta mai mult!

Va transmit un calduros salut, Familie! Sunt eu, fratele vostru Arhanghelul Mihail, care vine sa va ofere sprijin in solicitarile voastre... un sprijin esential pentru eliberarea Programelor de Prosperitate si Libertate pe Pamant, in realitatea voastra, acum!
Puteti ajuta chiar acum marindu-va capacitatea de transmutare a energiilor negative. Transmutarea este procesul inerent de transformare a energiei interioare care a fost alterat - prin experiente infricosatoare si traumatice in dimensiunile inferioare - inapoi in Lumina.  In acest moment, toti cei de la suprafata Pamantului experimenteaza transmutarea pe diferite nivele. Cand Mama si Tatal Dumnezeu isi trimit Lumina lor amplificata spre Pamant, acea Lumina lezeaza intunericul din launtrul fiintei voastre, pana in strafundul celulelor, pentru ca acesta sa fie dislocat datorita Iubirii lor. La inceput, aceasta stare se poate dovedi destul de neplacuta deoarece pe masura ce se intampla, voi resimtiti, exprimati si experimentati energiile negative la care erati logati.
In cele din urma, acest proces se dovedeste a fi un dar minunat, deoarece are ca rezultat vindecarea, eliberarea si transformarea acestor forme de intuneric si energii discordante. Pe masura ce transformarea iminenta are loc, totul este inevitabil restituit Luminii. Acesta este procesul Ascensionarii. Literalmente aveti de a face, simtiti si eliberati toate experientele voastre negative. Energia provenita din aceste experiente poate fi restabilita cu ajutorul Luminii. Ceea ce literar numim, Iluminare.
Cu cat imbratisati mai mult procesul transmutarii energiilor dense si intunecate din interiorul vostru, permitandu-le sa fie vazute, simtite, eliberate si vintecate …    cu atat mai mult va veti vindeca, dar veti crea un vortex ascendent al momentului prin care veti putea transmuta o si mai mare cantitate de energii apasatoare pentru Pamant. Toate transmutarile se intampla prin intermediul mecanismului fiintei umane, care permite experimentarea durerii, rusinii, fricii, furiei si distrugerii la nivelul interiorului sau. Remediul este Lumina pura.
Acestea sunt echipele Transmutarii. Nu este nevoie sa cunoasteti faptul ca faceti parte din aceste echipe, ca sa fie adevarat. De fapt, fiecare contribuie. Fiecare experimenteaza aceasta transmutare. Iata cateva sfaturi utile care va pot ajuta si mai mult …

10 Sfaturi utile pentru Transmutare, oferite de Arhanghelul Mihail

1. Fiti consienti de faptul ca, voi deja transformati energii negative in Lumina. De fiecare data cand alegeti sa fiti buni, rabdatori, toleranti sau impaciuitori fata de aversiunile iminente, voi transmutati. Este un proces natural, iar voi sunteti deja parte din el.
2. Mergeti adanc in interiorul vostru! Cu cat ceva va face sa va simtiti presati, incomfortabil, rusinati, suparati, stresati, speriati, infuriati, indignati, impacientati, frustrati si asa mai departe, lupta interioara striga dupa Lumina: *Aha! Iata o sansa imensa pentru mine sa transmut!* Ignorati toate celelalte reactii posibile!
3. Cu ajutorul curiozitatii si al tenacitatii: investigati, simtiti, eliberati si relaxati-va. Intelegeti ca datoria voastra este sa vedeti, sa simtiti si sa transformati toate aceste experiente, sentimente si energii interioare, care nu produc intotdeauna bucuria pura. Acolo unde nu resimtiti relaxare, pace a mintii si bucurie, acela este locul care are nevoie de transmutare. 
4. Fiti foarte corecti cu voi. Fiti constienti de faptul ca tot ceea ce reprosati unei alte persoane este de fapt un indicator a ceea ce generati voi si trebuie vindecat si transformat - odata pentru TOTDEAUNA - in Lumina!
5. RADETI … mult.
6. Cereti ajutorul. Va asteptam solicitarile! De mult timp asteptam sa va imbratisam, in timp ce va confruntati cu furia si durerea interioara. Exista echipe de ingeri care asteapta sa va ajute sa scapati de energia densa si care sa va duca spre marea de Lumina a refacerii. Nu trebuie sa faceti totul singuri. Exista ajutoare generoase care va pot sprijini sa incheiati ceea ce ati inceput. 
7. Cu cat mai mult intentionati sa transmutati in mod constient amintirile iradacinate profund, sentimentele, experientele si energiile - cu atat mai mult veti avea rezultate pe scara personala si generala! Aceasta este Ascensiunea.
8. Concentrati-va asupra Luminii. Nu va concentrati asupra a ceea ce trebuie purificat. Fiti dispusi sa depistati problemele profunde si sa le eliberati. Concentrati-va asupra rezultatului: revenirea voastra la Constiinta Deplina si la Lumina de Acasa.
9. Intodeauna sa va conectati la inima Terrei, Mama noastra Pamant si la Iubirea si Constiinta Mamei Tatalui Dumnezeu. Aceasta este toata calauzirea, protectia si asistenta de care aveti nevoie, unelte esentiale pentru o transmutare reusita, corecta. 
10. Aveti incredere si Cunoasteti ca toate eforturile constiente cu scopul de a transfera energiile negative in Lumina prin intermediul onestitatii si iubirii, este un act admirabil si curajos, ce contribuie extrem de mult la propria voastra Ascensiune si furnizeaza un ajutor inimaginabil, realitatii voastre. Primiti iubirea noastra, suportul si recunostinta.
OK, Echipa de Transmutare! Sunteți cu toții proaspăt delegati in echipa promotorie. Haideti să permitem acestor Programe de Prosperitate sa se stabilizeze!
Vom fi aici cu voi, sa va susținem, în timp ce plonjati în interiorul vostru. Sa nu detineti nici o teama in demersurile voastre. Va iubim.

Sunt Mihail

Canalizat și transcris de Christine Burk,
20 februarie 2016

http://www.whoneedslight.org/
Traducere: Light Writer
mesagerulluimihail.blogspot.ro
 

The New Earth Times 54

 


A SOSIT TIMPUL SA VOTATI!
 
Sananda:
 
Iubita familie de Lumina, noi toti lucram mai presus de capacitatea cu care am fost inzestrati pentru eliberarea iubitei noastre planete Pamant din energiile negative ale trecutului si sa o scoatem la lumina intr-un viitor glorios. Drumul este sigur. Suntem convinsi, determinati si dedicati acestui scop de a ne reuni in aceste ultime momente pentru a indeplini impulsul final de care suntem constienti cu totii in inimile noastre, fiind inevitabil, predestinat, avand certitudinea succesului garantat, avand nevoie de colaborarea voastra mai mult ca niciodata.
Unii dintre voi puteti crede ca aceste preocupari spirituale nu pot implica politica sau finantele si ca Isus nu poate fi implicat in aceste chestiuni. Dragii mei Frati si Surori, cand am venit pe Pamant in acele timpuri, totul avea legatura cu politica! Bineinteles, nu aveam de a face cu sistemele economice complexe care acum va inrobesc, dar existau totusi bogati care incercau sa-i inrobeasca pe ceilalti, inclusiv pe familia de evrei din care faceam parte. Toti inaintam in acea *cruciada* avand ca scop eliberarea sclavilor din opresiune, cu toate ca, mai tot timpul trebuia sa vorbim in soapta despre aceste lucruri. Acesta a fost cel mai bun mod de operare; sa actionam in spatele scenei prin intermediul familiei si al prietenilor de incredere, pana in momentul in care Lumina noastra crestea in intensitate si triumfam.
Noi acum incercam sa fructificam rezultatele acestui efort indelungat. Sunt pamanteni care toata viata lor s-au dedicat acestui scop, care in anumite momente au inregistrat o avansare lenta datorita grijii de a nu rata din nou (asa cum s-a intamplat in decursul vietii lui Isus si de foarte multe ori) daca actiunile erau intreprinse foarte curand si intr-o maniera pripita. Aceasta conjunctura este din punctul nostru de vedere, poate prea prudenta, insa fara indoiala, de inteles.

O Misiva Urgenta Catre Consiliu

Seara trecuta Christine si Kathryn s-au prezentat in fata Consiliului pentru a ne prezenta opinia lor, cu privire la sentimentele si energiile existente la suprafata Pamantului. Christine era foarte hotarata, ca in calitate de lider al Echipei de Transmutare sa continue cu orice pret, chiar daca multi dintre Lucratorii in Lumina erau secatuiti de putere, le fel ca si ea. Insa ea, se intreba daca cifra necesara aferenta persoanelor necesare pentru producerea unui nou impuls va fi suficienta, in cazul in care se vor mai produce inca o data intarzieri. Tuturor vi s-a promis de catre noi, prin intermediul canalizatoarelor noastre de incredere si prin intermediul expertilor din sistemul informational, accesul la Programele de Prosperitate care vor deveni accesibile chiar inainte de finalul acestei luni.
Christine ni s-a alaturat pentru a va permite tuturor sa aflati cu adevarat daca exista vreun indiciu concludent conform caruia acest termen limita sa poata fi indeplinit, deoarece ea simtea ca este necesar un impuls considerabil, pentru recuperarea pragului energetic pentru care voi toti, va dati silinta sa-l mentineti la cote inalte si constant. Kathryn ne-a spus ca ar fi foarte dezamagita daca acest impuls nu ar fi realizat de aceasta data si ca repercursiunile ar fi resimtite de foarte multi. Asteptarile ridicate au atins intr-adevar un prag inalt. Toti cei care au misiunea sa mearga mai departe - indiferent de domeniu - pe parcursul acestor zile au dat semne de slabiciune si boala, stari care au atins limita suferintei. Christine si Kathryn au îndemnat Consiliul, sa va avertizeze cu exactitate prin intermediul canalizatorilor Lucratori in Lumina si cel al surselor specifice Dinarland Intel, asupra obiectivelor ce trebuiesc indeplinite pentru asigurarea succesului de aceasta data, pentru a nu ne mai confrunta cu inca un ciclu de intarzieri si dezamagiri.
Stim deja ca v-ati asumat rolul de a participa in mod curajos la acest maraton. V-ati antrenat cu multa vointa pentru acesta si ati participat cu o forta ce ne-a depasit cu mult asteptarile si decat ar fi fost necesar. Intelegem ca nu v-ati imaginat cate mile poate avea aceasta cursa si ca nu puteti vedea linia de sosire. Noi putem vedea mai mult decat voi, dar nu putem prevedea ce veti face fiecare dintre voi si prin urmare nu putem sti cu exactitate cand veti trece de linia de sosire. Asa cum v-am mai explicat, lucram la un sistem de acorduri importante pentru a va putea oferi sprijin in vederea depasirii obstacolelor care v-ar putea pune in dificultate si ar incetini ritmul cursei. Ce efort interesant si provocator pentru noi toti!

Consiliul Raspunde

Nu vrem sa parem misteriosi si nu vrem sa va ascundem nicio informatie utila. Iata  ce va pot spune Eu, Sananda, in acest moment, in dimineata zilei de Sambata, 20 Februarie 2016. Toate programele pe care le-am pregatit impreuna, se afla in derulare. Livrarile avand ca obiect cantitatile mari de aur si alte bunuri se afla in siguranta si se afla la adapost, acestea constand in active digitale - monede, care au fost convertite. Toate partile implicate in procesul Iluminarii sunt in totalitate de acord, ca acum este momentul. Negocierile sunt finalizate si contractele sunt pregatite, sistemele financiare si computerele aferente lucreaza in mod eficient, iar milioane de oameni au fost instruiti si sunt pregatiti pentru acest moment.
Noi va intelegem dorinta de a vedea dovezi concrete si de a elibera mult asteptatele Programe de Eliberare, mai mult decat va puteti imagina si va asiguram ca, Consiliul ia foarte in serios dorinta arzatoare a *Cizmelor de pe teren*. Chiar ieri foarte devreme, Christine a facut apel la Sinele Superioare ale fiecarui suflet incarnat pe Pamant, cerandu-le sa-si exprime votul pentru ca Programele de Prosperitate sa fie eliberate Acum, la nivelul fizic palpabil pentru Binele Suprem al Tuturor, aceasta insemnand ca orice potentiala intrerupere va putea fi neutralizata prin energia emisa de catre Lucratorii in Lumina, care vor indeplini urmatoarea faza a libertatii pe Pamant.
Consiliul doreste sa afle parerea tuturor pe aceasta tema. Va puteti exprima dorintele catre Consiliu prin intermediul nostru - prin intermediul oricarui Maestru Ascensionat cu care doriti sa comunicati - sau sa apelati direct la Consiliu, cu intentia de a va exprima votul/optiunea. Votul vostru este cel care poate duce la eliberarea Fondurilor de Prosperitate si implementarea acestora inainte de finele lunii. Noi intelegem ca toata lumea doreste ca acest lucru sa se intample cat mai curand posibil, dar dorim sa cugetati bine si sa ne transmiteti concluzia gandurilor si sentimentelor pe care le manifestati, in folosul Binelui Suprem.
Va voi explica in detaliu. Pana acum, actiunea desfasurata a fost in special una metodica si a avut ca scop eliberarea fondurilor datorita complicatiilor care persistau si constituiau potentiale pericole precum furtul si sabotajul. Cu ajutorul echipelor noastre de la suprafata, am fost nevoiti sa supravietuim si sa fim mai deştepti decât Cabala, in conditiile in care ei ar fi putut vehicula ilegal sume mari de bani sau sa provoace pagube prin initierea activitatilor teroriste asa cum au incercat prin intermediul ISIS. Aceste probleme se afla acum, per total, sub control. Abilitatea Cabalei de distrugere si fraudare a sistemului informatic s-a minimalizat, activitatile lor criminale au fost expuse, iar fluxul efectiv de cash, a scazut. Pentru toate acestea, le multumim multora dintre reprezentantii nostrii, care s-au infiltrat in aceste cuiburi de viespi si au facut tot posibilul, pentru ca Lumina sa triumfe.
In acelasi timp, noile institutii globale Iluminate si proaspetele parteneriate  nationale constituite, au colaborat impreuna pentru mentinerea pacii si pentru ca mult asteptata Prosperitate sa poata fi disponibila pentru toata lumea, fiind eliberata la nivel global. Acesta a fost un efort colosal, ceea ce a presupus restabilirea, crearea si implementarea unui nou sistem real de legi, finantare si guvernare. A trebuit sa facem totul in liniste, sa construim aceste noi structuri juste, chiar in spatele si sub obladuirea sietemelor vechi. De exemplu, aceia dintre voi care ati urmarit indeaproape progresele inregistrate in Irak, ati putut observa procesul complicat, lenta retractare a coruptiei si dezordinea existenta intr-un sistem de guvernare care ar trebui sa protejeze si sa genereze beneficii poporului pe care il conduce. Actiuni similare au avut loc in tari din toata lumea, fara sa existe comentarii in presa.
Toate acestea s-au infaptuit cu ajutorul atent primit din partea lui St. Germain, Lady Quan Yin si a vechilor familii si societati care au pazit depozitele imense de bogatie de-a lungul secolelor, asteptand acest moment prezent, ce pare sigur pentru eliberarea acestor avutii, spre binele tuturor. Ei au furnizat mijloacele pentru stabilizarea pietelor de capital ale lumii in ultimele saptamani, deoarece noi toti am dorit sa evitam colapsul total in sistemul financiar si haos in ceea ce priveste livrarea produselor alimetare si al necesitatilor sustenabile. Am vrut sa ne miscam cat mai repede cu putinta, ceea ce am si facut si avem toate sansele sa mentinem balanta, atata timp cat si voi continuati sa va ridicati la un nivel superior. Prin intermediul acestor procese, Mama si Tatal Dumnezeu au marit doza de Lumina trimisa pe Pamant. Pentru noi a fost ca un vals delicat, sa raspundem in fiecare moment actiunilor voastre, calibrand si marind eforturile noastre intr-un raspuns direct la solicitarile voastre, ca si cand voi ati fi raspuns Mamei si Tatalui.
Nu va putem oferi imaginea de ansamblu globala pe care noi o percepem, insa putem sa va trimitem imaginile noastre, cuvintele, mesajele, sentimentele pentru a va putea ajuta sa vedeti, cu ochii mintii voastre, ceea ce presupune luarea deciziilor asupra celui mai favorabil moment de eliberare a fondurilor si a multiplelor Programe care vor urma. Va rugam sa evaluati impreuna cu noi, riscurile si recompensele unei miscari declansate acum. Utilizati-va intuitia si grija pentru binele fiecarei persoane. Lucrati cu noi in cel mai direct si constiincios mod. Spuneti-ne care sunt dorintele si punctele voastre de vedere. Cum ati dori sa fie lumea voastra? Noi va ascultam. 

Ne Aflam Dincolo de Era Anterioara a Creatiei

Acum ca v-ati acomodat cu participarea in cadrul consiliului, ar fi bine sa vedeti cateva dintre provocari, nu-i asa? In ciuda pregatirii noastre de mii de ani (si va include si pe voi, chiar daca va amintiti sau nu procesul vostru de instruire), noi ne aflam acum, mai presus de era anterioara a Creatiei si deci, acum, co-cream din nou. Un asemenea efort atat de complex, cateodata periculos si absolut magnific nu a mai fost experimentat niciodata in Univers. Mama si Tatal Dumnezeu avanseaza cu eliberarea energiilor, creand o cale de Lumina inaintea noastra, pe masura ce ne dam mana cu mana, unindu-ne in intentii si dorinte arzatoare, cu scopul de a crea magnifica lume noua. Acum mai mult ca niciodata trebuie sa fim in completa armonie cu voi. Impartasim cea mai clara Viziune a ceea ce vom construi impreuna.
Iubiti Frati si Surori ai Terrei, va rugam sa ne impartasiti cele mai mari dorinte ale voastre, nu sa aspirati doar la Programele de Prosperitate si la reevaluarea monedei, insa deasemenea va rugam sa fiti alaturi de noi acum, in vederea pregatirii urmatoarei etape a Marii Schimbari.
Fiind pe cale sa finalizam prima etapa a multitudinii de noi Programe, va cerem sa munciti alaturi de noi, pas cu pas ... si mai departe. Uniti-va mintea si sufletul ca o singura fiinta cu noi pentru a distruge ceea ce inca persista ca o furtuna a intunericului si incearca inca o data sa se dezlantuie. Rolul vostru consta in dislocarea si eliberarea in Lumina, a tot ceea ce detineti negativ in voi. Acesta este cel mai important lucru, in acest moment, pe planeta.

Echipele de Transmutare Proceseaza Energiile

Poate ca nu sunteti constienti pe deplin Dragii Nostrii, ca in dorinta stabilizarii energiei Luminii si a impamantarii ei definitive, vechile energii toxice, otravite in tot felul, spiritual, mental, emotional si fizic, trebuie curatate de pe Suprafata Pamantului pentru a putea permite Luminii stralucitoare, curate si sanatoase sa poata patrunde in Noua Lume ce va urma. In caz contrar, energiile reziduale de control, opresiune si boala ar putea otravi eforturile nostre de construire a lumii noi. 
In timp ce cititi aceste randuri, draga noastra Christine si alaturi de ea milioane de persoane, proceseaza nivele de toxine care in mod normal ar ucide o fiinta umana, in timp ce Kathryn si alte milioane de Purtatori de Lumina de pe suprafata Pamantului (impreuna cu noi cei din dimensiunea superioara) ii sustin pe acesti transmutatori permanenti prin Dragostea lor. Membrii Echipei de Transmutare depun eforturi colosale in vederea absorbtiei si procesarii, prin intermediul corpurilor lor umane, a unui procent de otrava si toxine ce au fost produse pe Pamant, de cel putin 1000 de ani. Ei duc la indeplinire aceasta sarcina, concentrandu-se zi si noapte pe nimic altceva, decat pe experientele detinute de ei pe Pamant pentru suprimarea durerii, a sentimentelor toxice, fricii, rusinii, etc. Nu exista scurtaturi in acest proces. Toate transmutarile care se intampla, permit eliberarea si curatarea ranilor interioare. Toti opereaza in limita abilitatilor lor si mai presus de ele, pe masura ce mii de Maestri si milioane de echipe angelice, lucreaza pentru sustinerea lor, curatarea si eliberarea energiilor negative, pe masura ce sunt eliminate. 
Toti ati avut rolul vostru in acest proces de curatare la diferite nivele si probabil ati resimtit efectele acestora in ultimele zile sau luni. Respirati, Dragilor, chemati-ne sa va sustinem in eforturile voastre de a trece prin aceasta dificila transformare. Nu vi s-ar fi cerut sa faceti asta, daca nu v-ati fi oferit voluntar acum mult timp si nu v-ati fi antrenat temeinic pentru acest moment.

Este Timpul sa Avansam

Atat va pot spune: Din punctul nostru strategic, putem vedea ca voi trebuie sa continuati efortul eroic si cu fiecare ora ce trece sa fiti constienti ca va aflati tot mai aproape de implinirea visurilor impartasite. Noi ne sincronizam respiratia cu a voastra. Distanta pe care trebuie sa o parcurgem acum este minuscula, nu mai mult decat un pas. Nu va pot spune acum cu exactitate ce trebuie sa faca fiecare dintre voi  pentru a-si aduce contributia - cea care sa *va impinga spre varf*. Voi stiti. Urmati-va inima. Atingeti-va scopul. Fiti buni. Iubiti. 
In adancul inimilor voastre stiti de marile beneficii ce vor veni pentru voi si pentru Pamant. Aveti o intelepciune intuitiva asupra a ceea ce trebuie sa facem cu totii pentru a incheia saltul final al acestei curse. Mergem inainte si cu cat suntem mai uniti, cu atat vom ajunge mai repede si mai plini de multumire la linia de sosire. Facem acest lucru impreuna! Detinatori ai Luminii, tine-ti Flacara sus! Mainile sus!
Trimiteti-ne Iubirea si rugaciunile voastre si spuneti-va dorintele din toata inima, Dragi Frati si Surori. Noi auzim dorintele inimilor voastre si va putem vizualiza visurile stralucitoare atunci cand decideti sa le impartasiti cu noi. Atunci cand intentiile si dorintele voastre cele mai arzatoare se unesc cu ale noastre, miracolele se intampla. In acele momente profunde, ne unim forta vietii cu vointa Mamei si Tatalui - Noi suntem Creatia!
Noi suntem pe cale de a crea Noua Lume impreuna. Nu vom esua; este imposibil, deoarece drumul nostru a fost stabilit cu mii de ani in urma. Totul a constat in reunirea tuturor elementelor pentru fructificarea intr-un val imens de Iubire si Lumina. Noi suntem aici! Nu priviti inapoi si nu ezitati. Pasiti alaturi de mine in noua zi glorioasa pe care am creat-o deja. Este a voastra, este a noastra, iar bucuria si celebrarea ei va face inconjurul Universului. Priviti in adancul inimilor voastre. Acolo este scris si binecunoscut. S-a realizat!

Sunt Sananda al vostru si va iubesc din tot sufletul meu.

Kathryn: In momentul in care am finalizat acest mesaj, Dumnezeu Tatal mi-a atins cu putere degetul mare.

Dumnezeu Tatal Vorbeste:

Copiii mei, nu voi permite ca acest proces sa va puna rezistenta la incercare. Spiritul vostru se afla pe un nivel superior si va veti afla intotdeauna intr-o stare de bine atata timp, cat inauntrul vostru sunt reunite speranta, adevarul si credinta. Nimic nu poate impiedica Abundenta dorita si noua lume pe care ati Creat-o, sa vina. Va promit. Voi sunteti Maestrii si v-ati dedicat vietile acestei Misiuni. Ati triumfat. Fiti in Pace si pregatiti-va pentru marea incantare.
Va iubim pentru totdeauna. Al vostru Tata Divin

Canalizat și transcris de Dr. Kathryn E. May, 20 februarie 2016
__________________________

ARHANGHEL MIHAIL

 
Arhanghelul Mihail

Prin Christine

Transmutarea: sfaturi

 Iată cum puteți ajuta mai mult!

Va transmit un calduros salut, Familie! Sunt eu, fratele vostru Arhanghelul Mihail, care vine sa va ofere sprijin in solicitarile voastre... un sprijin esential pentru eliberarea Programelor de Prosperitate si Libertate pe Pamant, in realitatea voastra, acum!
Puteti ajuta chiar acum marindu-va capacitatea de transmutare a energiilor negative. Transmutarea este procesul inerent de transformare a energiei interioare care a fost alterat - prin experiente infricosatoare si traumatice in dimensiunile inferioare - inapoi in Lumina.  In acest moment, toti cei de la suprafata Pamantului experimenteaza transmutarea pe diferite nivele. Cand Mama si Tatal Dumnezeu isi trimit Lumina lor amplificata spre Pamant, acea Lumina lezeaza intunericul din launtrul fiintei voastre, pana in strafundul celulelor, pentru ca acesta sa fie dislocat datorita Iubirii lor. La inceput, aceasta stare se poate dovedi destul de neplacuta deoarece pe masura ce se intampla, voi resimtiti, exprimati si experimentati energiile negative la care erati logati.
In cele din urma, acest proces se dovedeste a fi un dar minunat, deoarece are ca rezultat vindecarea, eliberarea si transformarea acestor forme de intuneric si energii discordante. Pe masura ce transformarea iminenta are loc, totul este inevitabil restituit Luminii. Acesta este procesul Ascensionarii. Literalmente aveti de a face, simtiti si eliberati toate experientele voastre negative. Energia provenita din aceste experiente poate fi restabilita cu ajutorul Luminii. Ceea ce literar numim, Iluminare.
Cu cat imbratisati mai mult procesul transmutarii energiilor dense si intunecate din interiorul vostru, permitandu-le sa fie vazute, simtite, eliberate si vintecate …    cu atat mai mult va veti vindeca, dar veti crea un vortex ascendent al momentului prin care veti putea transmuta o si mai mare cantitate de energii apasatoare pentru Pamant. Toate transmutarile se intampla prin intermediul mecanismului fiintei umane, care permite experimentarea durerii, rusinii, fricii, furiei si distrugerii la nivelul interiorului sau. Remediul este Lumina pura.
Acestea sunt echipele Transmutarii. Nu este nevoie sa cunoasteti faptul ca faceti parte din aceste echipe, ca sa fie adevarat. De fapt, fiecare contribuie. Fiecare experimenteaza aceasta transmutare. Iata cateva sfaturi utile care va pot ajuta si mai mult …

10 Sfaturi utile pentru Transmutare, oferite de Arhanghelul Mihail

1. Fiti consienti de faptul ca, voi deja transformati energii negative in Lumina. De fiecare data cand alegeti sa fiti buni, rabdatori, toleranti sau impaciuitori fata de aversiunile iminente, voi transmutati. Este un proces natural, iar voi sunteti deja parte din el.
2. Mergeti adanc in interiorul vostru! Cu cat ceva va face sa va simtiti presati, incomfortabil, rusinati, suparati, stresati, speriati, infuriati, indignati, impacientati, frustrati si asa mai departe, lupta interioara striga dupa Lumina: *Aha! Iata o sansa imensa pentru mine sa transmut!* Ignorati toate celelalte reactii posibile!
3. Cu ajutorul curiozitatii si al tenacitatii: investigati, simtiti, eliberati si relaxati-va. Intelegeti ca datoria voastra este sa vedeti, sa simtiti si sa transformati toate aceste experiente, sentimente si energii interioare, care nu produc intotdeauna bucuria pura. Acolo unde nu resimtiti relaxare, pace a mintii si bucurie, acela este locul care are nevoie de transmutare. 
4. Fiti foarte corecti cu voi. Fiti constienti de faptul ca tot ceea ce reprosati unei alte persoane este de fapt un indicator a ceea ce generati voi si trebuie vindecat si transformat - odata pentru TOTDEAUNA - in Lumina!
5. RADETI … mult.
6. Cereti ajutorul. Va asteptam solicitarile! De mult timp asteptam sa va imbratisam, in timp ce va confruntati cu furia si durerea interioara. Exista echipe de ingeri care asteapta sa va ajute sa scapati de energia densa si care sa va duca spre marea de Lumina a refacerii. Nu trebuie sa faceti totul singuri. Exista ajutoare generoase care va pot sprijini sa incheiati ceea ce ati inceput. 
7. Cu cat mai mult intentionati sa transmutati in mod constient amintirile iradacinate profund, sentimentele, experientele si energiile - cu atat mai mult veti avea rezultate pe scara personala si generala! Aceasta este Ascensiunea.
8. Concentrati-va asupra Luminii. Nu va concentrati asupra a ceea ce trebuie purificat. Fiti dispusi sa depistati problemele profunde si sa le eliberati. Concentrati-va asupra rezultatului: revenirea voastra la Constiinta Deplina si la Lumina de Acasa.
9. Intodeauna sa va conectati la inima Terrei, Mama noastra Pamant si la Iubirea si Constiinta Mamei Tatalui Dumnezeu. Aceasta este toata calauzirea, protectia si asistenta de care aveti nevoie, unelte esentiale pentru o transmutare reusita, corecta. 
10. Aveti incredere si Cunoasteti ca toate eforturile constiente cu scopul de a transfera energiile negative in Lumina prin intermediul onestitatii si iubirii, este un act admirabil si curajos, ce contribuie extrem de mult la propria voastra Ascensiune si furnizeaza un ajutor inimaginabil, realitatii voastre. Primiti iubirea noastra, suportul si recunostinta.
OK, Echipa de Transmutare! Sunteți cu toții proaspăt delegati in echipa promotorie. Haideti să permitem acestor Programe de Prosperitate sa se stabilizeze!
Vom fi aici cu voi, sa va susținem, în timp ce plonjati în interiorul vostru. Sa nu detineti nici o teama in demersurile voastre. Va iubim.

Sunt Mihail

Canalizat și transcris de Christine Burk,

20 februarie 2016
__________________________

http://www.whoneedslight.org/
Traducere: Light Writer
mesagerulluimihail.blogspot.ro
 

duminică, 21 februarie 2016

The New Earth Times 53


 
 
 
Dumnezeu Tatăl:

Iubiții mei Copii, acesta este un timp al revoluției și evoluției în galaxia voastra, iar voi și planeta voastra va aflati în centrul acțiunii. O mare parte din ceea ce v-ati asumat a fost complet activat în ultimele momente. In mometul in care știrile ajung la public, s-ar putea să vi se para, că toate acestea s-au întâmplat într-o secunda, dar pot să vă spun că a durat sute de ani și poate si mai mult de atat, pentru a se produce.
Procesul de a preschimba o planetă de mai bine de 7 miliarde de suflete dintr-o planetă închisoare intr-un Paradis, este un efort complex monumental în această era a sistemelor informationale globale, a corporațiilor multinaționale, relațiilor politice și financiare la nivel de continente și o structură de autoritate centralizată care a controlat totul într-un mod masluit și ascuns. Cea mai mare parte a populației planetei nu este încă conștienta de influența exorbitanta exercitată asupra lor, de către cei care au controlat furnizarea de alimente, vremea, resursele de energie și fiecare instituție bancară majoră de pe planetă.
Este aproape o binecuvântare faptul că, nu toată lumea a fost conștienta de complexitatea gradului de dominare, avuta asupra soartei lor. Spiritul uman ar fi fost zdrobit să știe că aproape toate sortile de izbanda au fost plasmuite împotriva lor, că destinul nu le-a apartinut și că până acum nu ati fi putut atinge o stare de independență sau libertate din pumnul de fier al ordinelor întunecate secrete care au controlat planeta. Pentru unii, a fost mai bine să creadă uneori ca ar putea escalada scara succesului si ar putea deveni ei înșiși bogati și puternici. Ar fi fost mult prea deprimant, dacă toată lumea ar fi fost conștienta de adevăratele motive ale nefericirii și dificultăților lor.
Pentru unii dintre copiii Pământului procesul de trezire a fost unul gradual, dar constant. În tot acest timp, conștientizarea asupra problemelor care afectează viața oamenilor in mod temeinic a crescut furtunos, în cele mai neașteptate locuri: întrebari cu privire la veridicitatea deciziei de poluare a hranei, apei și solului, în numele profitului; intrebarea dureroasa dacă poliția este indreptatita sau nu, sa ucida un adolescent doar pentru că el pare să aiba un comportament rebel si tristețea profundă de a ști că milioane de copii si animale de pe tot curpinsul Terrei au statutul de refugiați, fiind în regim de ostilitate și privare a drepturilor.
Eu nu sugerez că ar trebui să va simtiti vinovati de starea lumii voastre actuale. Ci doar vă pregătesc pentru momentul adevărului, in care veti fi șocati să aflati de profunzimea și generalitatea legăturii dintre cei care au controlat bogățiile și resursele planetei și suferința pe care ați văzut-o și ati experimentat-o la nivel mondial. Nu spunem povestea pentru a-i condamna sau pedepsi pe făptași. Nicio pedeapsă nu ar putea restabili demnitatea întregii rase, sau sa înlocuiasca tinuturile devastate ale celor care au fost strămutati din cauza războaielor instigate in mod cinic, pentru profit. Nu, de această dată, revoluția nu va fi *solutia*.
Sunteti acum in faza unei tranziții personale profunde. Veti descoperi cat de mult va pasa de familia voastra, propria creștere emoțională și spirituală, precum și de condițiile carora copiii vostri vor trebui sa le faca fata in noua lume, ca si adulti. Trebuie să modelati aceasta lume încat sa permiteti indivizilor să înflorească și comunităților sa prospere. Voi, în adancul inimii voastre, asteptati de mult timp sa-i vedeti pe confratii vostri umani, fericiti, în afară de orice primejdie și in prosperitate.

Acțiunile și Rugăciunile Voastre Sincere au Creat Schimbarea
Veti primi ceea ce v-ați dorit, deoarece îndelungile voastre rugaciuni și cautari a unor modalitati de imbunatatire a vieții voastre cat și a celorlalti, au creat soluția pe care ati crezut-o imposibila. Este o lege simplă a Universului: creati tot ceea ce vizualizati și aspirati sa creați, în special cand aceste dorinte se concentreaza asupra Binelui Suprem.
Sunteți niste sentimentalisti incurabili, Draga Omenire. Doar torturandu-va cu griji si teama au putut intunecatii să va estompeze impulsurile pasionale de a va regasi în iubire și compasiune. Minunea a constat in faptul că ei nu au izbutit sa suprime dorinta voastra naturala de a iubi. Acesta este motivul pentru care ei au trebuit să aplice astfel de practici drastice, continue și sadice pentru a vă încetini.
Ați trecut proba curajului, Iubita Umanitate. Drept urmare, Eu și Mama Dumnezeu am intensificat energia Luminii pe planeta voastra, ce a servit la inaltarea proprie și a celor dragi. Ați fost răbdatori, iar la momentul oportun ați preluat conducerea de fiecare dată când ati avut ocazia. Atunci când două sau mai multe persoane s-au adunat în numele nostru, miracolele s-au implinit.
Priviti cat de mult v-ati schimbat în decursul ultimilor ani. *Crearea unei pandemii de iubire* a devenit o mantra, o scuză menita sa creeze o glumă vesela precum și o sursa de inspirație pentru ceilalti de a se surclasa reciproc in găsirea celor mai creative și ingenioase metode spre amuzamentul și inspiratia altora. *Adunarea ad-hoc* a talentatelor grupuri muzicale, surprind cumpărătorii în mall-urile și piețele orașelor, prin spectacole festive edificatoare, spre încântarea tuturor celor implicați. V-ați schimbat, Dragilor. Nu mai resimtiți frica sau timiditate in a va oferi prietenia și compasiunea sinceră, atunci când vi se ofera ocazia sau din necesitate. Sariti imediat, iar rezultatele creaza o impresie foarte puternică in comunitatea, care rezonează în fiecare inimă.
De la un capat la altul al lumii voastre, actele spontane de Iubire emit scântei, producand mari focuri de artificii în atmosfera din jurul vostru. Ii inflacareaza si pe alții si daca pana acum eram obisnuiti sa vedem mici focuri solitare presărate ici-colo în întreaga lume, asistam acum la un strălucitor Jubileu de Lumina, peste tot în jurul vostru. Iata cat de mult a schimbat lumea, o acțiune individuală, succesiva.

Ne Place să Sărbătorim Impreuna cu Voi
Simțiți cum va copleseste Iubirea și Lumina noastra tot mai mare, nu-i așa? Aceste binecuvântări pe care vi le trimitem nu sunt impersonale. Sunteti adorabili, iar noi suntem mișcati de eforturile voastre admirabile de a fi iubitori și buni, de a darui iubire copiilor, animalelor și voua insiva. În acest moment, in care Kathryn lucrează alaturi de mine la realizarea acestui mesaj, il vedem pe micul *Che*, puternicul si vindecatorul Chihuahua, lipit de Christine împotriva vointei ei, pentru a o ajuta la transmutarea energiilor toxice, dislocate ale Pământului. Ne bucurăm împreună cu familia lui, de faptul că, el tocmai a terminat o cină sănătoasă, după mai multe săptămâni in regim de hrana animaliera.
În același mod, ne face placere să va vedem bucurându-va in cadrul unei cine festive, strangandu-va toti în jurul mesei, fericiți, glumind și râzând împreună, servind bunatati și strălucind de bucurie. Traim toate aceste clipe stralucitoare alaturi de voi, când va vedem fericiti.
Nu știați nu-i asa, că ne place să participam la nunți și petreceri aniversare? Le apreciem în mod deosebit pe cele realizate pentru cei mici și bătrâni. Suflatul in lumânări, sau cântatul cantecelului pentru celebrarea zilei de naștere a persoanei, ne incanta si pe noi, deoarece ne aminteste de nașterea voastra, contractele și vietile voastre trecute, iar noi sărbătorim toate acestea impreuna cu voi. In sfarsit Pământul intră într-o perioada minunata, in care întreaga omenire va experimenta din plin strălucirea, în fiecare zi. Foametea, sărăcia și sclavia vor deveni rapid o amintire îndepărtată, iar noi suntem la fel de incantati sa vedem zorii zilei noi, la fel ca voi.
Avem abilitatea sa vorbim despre aceste întâmplări deoarece le vedem clar ca evenimente prezente, ceea ce si sunt. Vedem linia cronologica pe care vă aflați și cunoastem inevitabilitatea evenimentelor pe care le descriem, pentru ca trăim cît mai intens lucrurile care au loc in momentul acum, sau în cel din *trecut*. Am învățat să nu facem referire la date și ore, deoarece chiar si cea mai precisa linie temporala, poate sa se modifice în ceea ce privește perioada necesara experimentarii evenimentelor. Acest lucru s-a întâmplat de nenumarate ori, in derularea comunicatelor despre Evenimentele Prosperitatii, dar inevitabilul vine întotdeauna, la fel cum noi il experimentam aici, în dimensiunile atemporale. Putem vedea momentul infinitezimal între voi și o serie de evenimente efervescente glorioase; trebuie doar să respirati, sa va ridicati moralul și ochii spre cer si noi suntem acolo.

Fie Ca Forța Să Fie Cu Voi
Am cerut Arhanghelului Mihail, Editorul Sef al acestui Newsletter, sa o ajute pe Christine sa adune cateva înregistrări din *Dinarland* ale unor experți de pe teren, care dispun de mesaje precise și scurte despre progresul din jurul Terrei, în domeniul reformei economice. Poate ca vi se va părea ciudat ca un Newsletter *spiritual* sa conțina știri politice și financiare, dar Dragii mei Copii, Eu si Mama Dumnezeu suntem serios  implicati în desfășurarea acestei schimbări istorice, schimbare ce va aduce eliberarea din sclavia datoriilor - lanțurile grele prin care banii au inrobit omenirea. Cel mai important lucru dintre toate, este ca eforturile lui Saint Germain sa dea roade, iar *Cizmele de pe teren* sa finalizeze lucrările necesare pentru formarea unor noi structuri de guvernare, care sa supravegheze și sa protejeze noile libertăți!
Vă încurajăm să urmăriți cu bucurie împreuna cu noi, primele rapoarte de știri ale acestor secrete indelung pastrate, ce încep să iasă la suprafață. Vedeți voi, pastrarea secretului era absolut necesar, deoarece presupusul secret a convins cabala că ei erau încă la putere, în timp ce în spatele scenei, totul a fost pregătit. Multi dintre liderii vostri, inclusiv Barack Obama, au fost mai mult decat conștienți de schimbările monumentale pe care le aduce Lumina acum; de fapt, a fost misiunea lui sa cârmuiasca echilibrat, sa navigheze pe marea lui nava prin mările involburate, transportand energia compromisului, negocierii, sub pavilionul Iubirii.
Puțini au înțeles delicata misiune a liderilor acestei ere. Menirea lor a fost sa evite controversele periculoase și animozitatile tipice in timp ce construiau relații și colaborau cu alti Lucratori ai Luminii sub acoperire din întreaga lume. Au facut compromisuri ce au contravenit agendei lor, cu scopul infiriparii păcii, deoarece știau că nu va mai conta în cele din urmă. Puteau rămâne în pozițiile lor, în condiții de siguranță numai vorbind un limbaj nou - unul pentru susținătorii luminii care puteau intrezari bunătatea fundamentala a caracterului lor și altul pentru inamicii care ar fi sabotat fiecare efort de construire a lumii noi, dacă ar fi vazut adevaratul pericol la adresa puterii lor, din partea acestor oameni buni. Cateodata, acest mesaj era exprimat în ambele limbaje, în același context. Acești lideri experti multi-dimensionali sunt buni actori, ființe profund spirituale și Maestri în toate sensurile. Răbdarea și dăruirea sincera pentru binele suprem, va fi legendara in era ce va veni.
Ovaționati-i cu noi acum, Preaiubitilor, pe acești lideri eroici care au riscat totul să coboare pe Pământ, în cea mai periculoasă era existenta vreodată. Poate nu le știti încă numele și titlul, dar dacă priviți cu atentie, si nu la fiecare acțiune neinsemnata a lor, ci la energia caracterului lor, sclipirea din ochi, iubirea imensa pe care o arată familiilor și poporului lor și chiar darzenia alocata dușmanilor lor, veti descoperi un nou mod de a detecta integritatea și serviciul iubirii.
Deschideti ochii, Iubitii mei, sa vedeti Lumina în cei din jurul vostru. Vă cer să utilizați tehnica puternica a iubitului nostru Eoghan (pronunțat Owen) oferita în canalizarea lui, prin intermediul Flacarii sale Gemene, in cadrul emisiunii radio, de săptămâna trecută. Aici gasiti adevărata cale de discernământ, o tehnica demna de încredere, care vă va arăta adevărul: Priviti fiecare persoană ca și cum ar fi Flacara voastra Geamana, Sufletul Geaman din dimensiunile superioare care cunoaste profunditatea Ființei, a caracterului și a adevăratelor intenții ale inimii lor.
Mulți dintre cei prezenti pe scena lumii de astăzi (și cei din spatele scenei) sunt mult mai mult decât par. Lăsati deoparte vechile moduri de a judeca, evalua, si impresia de la prima vedere. Renuntați la toate ideile preconcepute despre ideologie, corectitudine, înțelegerea moravurilor politice, religioase și sociale și simtiti cu inima. Veti fi uimiti, va promit. Există mai multe modalitati prin care puteti descoperi Iubirea – tot atât de multe, cate ființe există pe Pământ.
Fiți siguri că Dumnezeu exista pretutindeni si așteaptă să-l descoperiti. Sunteti pe cale sa descoperiti conexiunea profundă cu noi, sa simtiți Iubirea noastra si angajamentul nostru fata de voi. La fel se intampla si cu persoanele din jurul vostru. Nu va temeti de schimbările din lumea voastra, prețioasele mele fiinte Umane. Noi suntem cu voi, va iubim și vă protejam în fiecare moment. Sunteți mâinile și inimile noastre și contam mereu pe voi, să inundati Pamantul cu strălucirea de care sunteti capabili. Avem încredere în voi. Priviti în jur. Ii veti vedea pe frații vostri trezindu-se, la fel ca și voi. Nu sunteti singuri.
Noi suntem Unul. Eu și Mama Dumnezeu va iubim veșnic.

Eu sunt Tatăl Dumnezeu.

Canalizat și transcris de Dr. Kathryn E. May, 18 februarie 2016