joi, 29 septembrie 2016

Viziunea Libertatii ce vine pe Pamant


 
 
 By Diane Canfield
 
 
Dragi Suflete Minunate,
Am primit o viziune despre viitor de la GARDIENII LUMINII, pentru a o impartasi tuturor. Poate ca va intrebati ce este o viziune? O viziune este atunci când văd un mesaj derulandu-se în fața mea si care nu apartine acestei realitati, deci nu face parte din această dimensiune. Viziunea se desfasoara sub privirile mele, avand ochii larg deschiși și fiind în legătură cu cel de-al treilea ochi. Sub aceasta modalitate văd eu toate lucrurile și ființele din alte dimensiuni. De cand am devenit clarvazatoare, am multe viziuni, văd multe ființe, spirite, obiecte, extraterestri si mesaje provenind din alte dimensiuni. Iar acest lucru a început înca din copilărie.
A inceput in timp ce stateam jos și dintr-o dată imaginea de deasupra mea, a apărut chiar în fața mea. M-am gândit la viitorul SUA și la planeta Pământ și la ceea ce se va întâmpla. Această imagine se potriveste foarte bine cu ceea ce am văzut și mi s-a arătat de catre GARDIENII LUMINII care au in grija planeta Pământ.
Intr-o parte vedeam un vortex in miscare, iar in cealalta focuri de artificii. Era o imagine vie care arata fericire, libertate și bucurie. Viziunile erau pline de viață și emotionante si au durat destul de mult timp. Nu-mi mai puteam lua ochii de la ele. Eram în extaz după cele vazute, știind exact ceea ce înseamnă. Lipsa totala a suprimarii și a controlului. Vortexul arata ca un PORTAL prin care am pasit cu totii, pentru a CREA aceasta noua linie temporala - focurile de artificii reprezentand rezultatul pasirii/intrarii în portal.
Părea ceva asemanator cu focurile de artificii din 4 iulie din SUA, cu ocazia Zilei Independentei. Asa funcționează Universul, îmi trimite mesaje simbolice pentru a le decoda.
Această imagine simbolică reprezintă LIBERTATEA. Lipsa tiraniei, a controlorilor și a unei agende care nu ne reprezintă pe *NOI OAMENII* sau pe oricare alta ființa de pe Pământ.
Simbolistica reprezintă o resetare completa a SUA și a modului în care se fac lucrurile. Ea reprezintă, fericire, bucurie și sărbătoare pentru toți.
Acest lucru mi s-a aratat atunci când am avut cea mai mare nevoie și am cerut mesaje Universului si tărâmurilor superioare. Conexiunea mea cu ei este puternică și voi primi întotdeauna răspunsuri.
Acesta este un indicator al viitorului și spre ceea ce ne îndreptăm. In momentul de fata ne regasim pe deplin în procesul Ascensiunii și ne îndreptăm spre o viață 5D cu un viitor frumos înainte.

sursa
Traducere: Light Writer

mesagerulluimihail.blogspot


miercuri, 28 septembrie 2016

Energii - Actualizare


De Romeo Baron
A Inceput! Vortex-ul Echinoctiului a creat un salt de frecvență mai mare de 4D, care va aduce un plus de energii interstelare vibraționale superioare a Luminii conștiinței originale Christice si care vor pătrunde în structurile eterice și fizice ale mamei Pământ.
Ancorarea acestor energii ascensionale superioare ne vor ridica în continuare vibrațiile personale și câmpurile energetice cat și pe cele ale mamei Pamant pentru trecerea completă în noua realitate a Pământului. Acest lucru ne va permite să ne deschidem și sa accesam pe deplin noile energii și sa ne modificam structura eterica a corpurilor fizice, lucru ce ne va ajuta nu numai pe noi ci si pe mama Pământ la re-echilibrarea și accelerarea procesului de vindecare și energizare/activare.
Această aliniere va fi deosebit de importanta, la fel ca și spiralele din întregul nostru sistem solar care parcurg distanțe enorme de nori cosmici în continuumul spațiu-timp pentru a strabate Marele Soare Central, care intră în Universul Armonic.
În luna noiembrie 2016, deschiderea Portalurilor Ascensionale vor fi finalizate, iar acest lucru va permite constiintei luminii Christice originale sa INDEPARTEZE tot ceea ce nu este în aliniament armonic cu planul divin original pentru mama Pamant. Pana atunci, conducatorii negativi ai planetei noastre isi mai pot continua munca murdara aici, înainte ca planul divin sa le faca viața si chiar existenta, imposibilă.
Deschiderea puternicelor Portaluri de Ascensiune, vor transforma planeta si vor aduce toate formele de viață într-o stare vibraționala superioara ... aducandu-ne și mai aproape de Corpurile Cosmice de Lumina, care suntem cu adevărat. Odată cu deschiderea acestor Portaluri, se va duce la bun sfârşit activarea multi-dimensionalitatii mamei Pământ cat și cea a propriei noastre multi-dimensionalitati.
Deschiderea completă a acestor Portaluri Ascensionale va permite tuturor flotelor Stelare ale Alianței să călătorească de la un capat la altul al mamei Pământ. Aceste nave Stelare din întregul Cosmos vor fi capabile să călătorească Interdimensional aici prin Portile Stelare, din moment ce planeta noastra va fi din nou un Punct Central pentru/in Universul armonic.
Vom deveni o nouă umanitate și din nou vom deveni Gardienii Universului, care sunt cele mai iubitoare ființe, binevoitoare si care reflectă lumina conștiinței Christice a Divinului absolut.
Așa să fie!
In Armonie, Iubire Divină și Unicitate.
sursa
Traducere: Light Writer
mesagerulluimihail.blogspot

marți, 27 septembrie 2016

Mare Val de Frecvente Inalt Dimensionale Soseste Acum

Archangel Michael ~ New Energies Flooding Your Awareness and Your Earth

Marele Val va elibera Adevărul și acest lucru va dezlantui Haosul în vechea paradigma. Cu toate acestea, haosul este benefic, deoarece va marca sfârșitul falsei realități și a metodelor depășite. Acesta va fi începutul realitatii noului Pământ în câmpul unificat al conștiinței.
Toamna anului 2016 va aduce prima etapă a schimbarii planetare; deschiderea portalurilor Ascensiunii, ceea ce va permite activarea tuturor porților stelare. Acest lucru ne va duce cu adevărat în realitatea noului Pământ. Ne vom separa de cea de-a treia dimensiune și ne va părea ca o realitate ireala. Vom avea o Senzatie ciudata cum că am avansat, iar lumea va părea mai luminoasa.
În cele din urmă, vom vedea un colaps total al sistemului actual guvernamental / politic și financiar. *Banii* vor fi perimati, deoarece nu vor mai fi relevanti pentru noua realitate a Pământului. După ce acest colaps va deveni evident, de abia atunci vom fi conectati la Mai Marea Constiinta si noua Energie Fotonica a noului Pământ, va apărea. Nimeni nu va fi in stare sa suprime libera utilizare a energiei fotonice. Acest lucru va duce la schimbarea întregii noastre existențe spre desavarsirea Cunoașterii Universale, inclusiv Călătoria și Educația. Populatia din interiorul Pământului va prezenta pentru prima oară o tehnologie care va elimina toate radiațiile și impuritățile din ocean. Această tehnologie va curata totul instantaneu.
Sunteti aproape de momentul celei mai interesante experiențe pe care o veti experimenta vreodată. Pentru aceia dintre voi care sunteti pregatiti, totul va parea mai mult ca un miracol incomensurabil ce vi se înfațiseaza. Acesta va fi cel mai minunat moment dintre toate momentele. Totul va fi indreptat și refacut în mod miraculos. A Inceput!
sursa

Traducere: Light Writer
mesagerulluimihail.blogspot

 

duminică, 25 septembrie 2016

Pregatiti-va



14469693_1252424414801733_4340950311250331303_n
 
 
De-a lungul anilor incepand cu 2012, schimbarea și transformarea au fost prezente fara încetare.

In acest an am văzut aceste transformări / schimbări interioare tot mai accentuate.

Conștientizarea mai profundă a inimii și a sufletului vostru a adus un plus de schimbari in viata voastra.

Aspectele interioare ale sufletului vostru devin tot mai evidente, iar viața voastra se schimbă în consecinta.

Echinoctiul din aceasta saptamana va va purta printr-un portal puternic, spre o viață si o realitate nouă.

Pregătiți-vă pentru o accelerare a energiei sufletului vostru odata ce codurile de lumină care sosesc vor amplifica câmpul energetic și vor spori procesul de curățare și de clarificare.

Sunteți pe ultima suta de metri a acestui proces. În zilele următoare, ramaneți focalizati asupra inimii voastre si permiteti înțelepciunii și îndrumarii sufletului vostru sa va ghideze pentru a progresa.


sursa
Traducere: Light Writer
mesagerulluimihail.blogspot